Ateneu. The final frontier.
Sâmbătă, agitaţie, magazine, repetiţii, spectacole, baruri pline.
Şi noi.
Şi o invitaţie.
Şi mulţi oameni.
Şi cvartet. Adică 4. Prin convenţie. De fapt eram mai mulţi. Şi era frumos tare în sală. Am întârziat.
După prima bucată nimeni nu aplauda deşi fusese foarte frumos. Era o linişte de ţi-era ruşine şi să respiri. Între bucăţi în loc să aplaude oamenii respirau, tuşeau, îşi dregeau vocile. Am râs cu prietena mea. După încă două bucăţi făcea şi ea la fel. Explozie de râsete pe silent.. că nu era frumos să râzi tare, oamenii ăia cântau pe scenă.
Au cântat ploaie, stele, cum e să fii îndrăgostit, un pic din anotimpuri, o ceartă şi o împăcare. Cel puţin aşa am auzit eu. În rest nu ştiu.. suna aşa frumos că mi se înşiraseră gândurile şi cu toate că aveam ochii deschişi, visam aivea.
Deci a fost frumos. Mi-a plăcut. Aş mai vrea.
