o mie de lei

În fiecare zi găsesc o mie de lei pe stradă. O mică monedă argintie. Mă joc cu ea o vreme. O învârt printre degete. Când ajung să fie 4 sau 5 în buzunar le mut în portofel. Deci cam o dată pe saptămână îmi updatez portofelul cu mărunţi pentru rest.

Daca aş presupune că voi ignora elementul bisect al unora dintre ani, oricum voi avea 350 000 lei la finalul unui an. Dacă aş mai trăi încă 100 de ani (ceea ce nu-mi doresc dar reducerea la absurd îmi necesită ca presupunere) aş avea cam 35 000 000 numai din bani găsiţi pe stradă, cu condiţia să nu-i mai mut în portofel.

Nu mi-e clar unde aş putea să depozitez atâtea monezi dacă m-am ambiţiona să nu-i schimb. Nu stiu cine ar vrea să vândă ceva care să fi achitat cu monezi de o mie într-o ţară în care 99% din vânzători te privesc aspru numai cât deschizi fermoarul sau capsa buzunăraşului pentru mărunt şi îţi arată ca unui străin hârtiile de 10 000, actuali 1 leu nou.

Oricum sunt liniştită. În orice caz nu mai e nevoie să-mi fac grijă pentru pensie când voi fi bătrână, doar pentru inflaţie.

Clink – clink.