Berlin my love

M-am tot gândit dacă să scriu despre experienţa asta.

Citeam de curând într-o revistă că una dintre opresiunile comuniste a fost şi limitarea libertăţii de mişcare până  aproape de intezicere. Azi am auzit la radio că în Republica Moldova comuniştii au cele mai multe voturi şi probabil vor conduce.

De ce am început cu asta?

Pentru că fiecare loc în plus te schimbă definitiv şi complet. Începi să auzi alte lucruri, să fii mai atent. E un fel de lecitină care te prinde. (Cam ciudată comparaţia, huh?).

De Berlin e greu să nu te îndrăgosteşti. Trebuie să fii complet îngheţat ca să nu-i simţi vibraţia, că să nu ţi se facă pielea toată ca a unei găini zgribulite când ajungi să atingi cu mâinile zidul Belinului. Şi dacă nu înţelegi exact ce a fost ţi se explică peste tot în tăcere sau prin cuvinte: aici au existat oameni care şi-au trăit viaţa captivi, doar pentru că au avut ghinionul să fie aia casa lor..

Citind o să aveţi senzaţia că Berlinul e un loc în care te acoperă tristeţea. Dar de fapt adevărul e că toată istoria lui dramatică, plină de urmele războaielor e perfect complementară cu toată explozia de tinereţe şi zîmbetele oamenilor de pe toate străzile. Dacă saluţi oamenii pe stradă îţi răspund amabil şi cu toate că e permis consumul de băuturi alcoolice pe stradă sau în mijloacele de transport în comun nu am văzut oameni care să fie băuţi excesiv sau  de care să-mi fie frică.

Dacă e ceva care te poate fascina în Berlin este arta contemporană manifestată în special în clădirile care au rămas nelocuite după `89, odată cu căderea zidului. ..Şi transportul lor în comun, care ar putea atinge perfecţiunea până la inventarea teleportarii. E fascinant şi faptul că acceptă şi povestesc ce au trăit părinţii lor. Că nu fumează în majoritatea barurilor. Că au străzile curate. Că aleargă sau merg cu bicicleta (nu există blocaje în trafic) sau stau pe iarbă în parcuri.

Berlin e mai mult decât un oraş frumos. E un loc de care mi-e dor de el ca de o un prieten.. Pentru că e atât de viu.

Sincer, îmi vine să zâmbesc când mă gândesc că am avut norocul să mă nasc în timpuri în care să mă pot plimba.

*Asta ar fi cam 1% din cât de mult m-a impresionat oraşul ăsta magic.