Linişte.
Privesc la geam şi dincolo de el.
Linişte. De când căştile de la player nu mai merg, în autobuz e linişte. Nu la modul la care toată lumea ţine doliul căştilor mele, cât nu-mi pot aduce aminte nimic din ce se vorbeşte sau alte sunete.
Aşa că privesc pe geam. Dacă citesc uit să cobor şi îmi încurc singură ziua.
Silabisesc cuvintele de pe panouri publcitare şi firme de magazine. Inventariez logouri şi dau calificative sloganurilor.
erea perfectă … respir scurt şi silabisesc rar. Cum adică erea per-fec-tă? Cine? Ce au vrut să zică?..
Totul se petrece scurt. Maxim 20 de secunde. Şi încep să râd. Da, eu sunt dintre oamenii care râd în autobuz din senin, dar cum să nu râzi?
Coborând ochii din afirmaţia ciudată legată de perfecţiune văd mesele unei bodegi şi conexiunea se face instant: Berea perfectă.






