Go ahead, Lancaster!

Şi ştiam că sunt nebună.
Mi se zisese.
Credeam că vinilurile sunt minunate. Şi uitam să mănânc. Vorbeam uneori cu vocile personajelor din poveşti. Şi coloram pereţii cu acuarele. Şi mi`am lipit fotografii cu răsăritul de soare lângă pat. Şi`mi place să mă trezesc uneori devreme ca să aud liniştea. Chiar dacă nu se aude oricând.
Şi desenam mereu ochii cuiva pe toate hârtiile pe care le prindeam în mână. Şi credeam că dulceaţa de cireşene negre e un secret pe care îl descoperi numai dacă ai noroc să ai bunici care să`ţi zâmbească cand îţi pun linguriţa în mână.
Şi puneam întrebări oameniilor mari de când am început să vorbesc. Vroiam să înţeleg ce fac oamenii din filmele de la televizor. Şi s`au colorat imaginile din ecran odată cu vârsta mea, că la început erau negre sau albe.
Şi nu o dată am fugit singură. Şi nu mereu m`am întors.
Şi miros a scorţisoară uneori. Când sunt tristă.
Şi te`ai trezit într`o dup`amiază cu mine plângând lângă patul tău. Şi nu. Şi m`am trezit într`o dimineaţă fericită. Şi da.
Şi mi`au zis toţi că sunt nebună. Şi i`am contrazis. Îmi şoptise cineva în tren că drumul ăsta nu duce nicăieri, dar că eu sunt pe drumul cel bun.