Tan tan tan tan.

Răspund.

Vocea se transmite prin receptor.

Aprob. Imi e rău. Asta se întâmpla alatăieri.

Tan Tan tan tan tan.

Ieri. Opresc alarma. Mă ridic din pat.

Rezolv o problemă mai veche la birou. Faptul că sunt bolvană e privit cu îndoială pentru că nu mă plâng. Angajaţii de la stat se plâng tot timpul.

Plec prin soare. Mă incomodează pulovărul. Şi geaca.

Ajung încetişor împinsă de Artic Mokeys care îmi inundă obsesiv urechile. Un muncitor strigă după mine versurile unei melodii româneşti celebre. Ofer recompensă substaţială celui care recunoaşte versurile:

“Eşti frumoasă, dar eşti proastă.”

Nu ştiu cum a reuşit să-şi facă aşa o impresie despre mine în mai puţin de 30 de secunde şi fără să schimbăm vreo vorbă/privire.

Observ câţiva oameni care scuipă pe jos de-a lungul zilei. Mă gândesc de fiecare dată la campania Radio Guerilla şi mă întreb retoric dacă aşa marchează unele specii urbane teritoriul. Oare se întorc după câteva zile şi se uită pe drum şi zic: “Ahhh.. saliva mea.. uite.. s-a şi uscat.. ce pată reuşită”. Măcar astă mă face să uit de milioanele de gume de mestecat ce au căzut mai mult/mai puţin intenţionat din gurile unora prin tot oraşul. Alte specii sau or fi tot asta cu marcajul salivar?

Deviez de la poveste. Ajung la destinaţie şi urc la etajul 3. Schimb 2 vorbe. Zâmbete.

Cobor la etajul 2. Mi se spune să scriu cu mâna mea.

Îmi tremură. Nu-i o zi bună joia pentru alegeri. Măzgălesc cuvintele şi plec. Pe drum simt că îmi dau lacrimile. Am ales greşit. Nu acum ci acum câţiva ani. Am renunţat la un vis. Mă întorc din drum. Mă răzgândesc de câteva ori. Mi-aduc aminte cuvintele tremurate cu mină de pix. Management cultural. Ce înseamnă asta? Că o să fiu directoare de teatru? Duuuoamne Fereşte!

Într-un final mă întorc. Dau năvală pe scări. Intru puţin şifonată în birou. Zâmbesc încurcat şi spun că m-am răzgândit. Stârnesc râsete. Ca şi cum timpul ar sta în loc în biroul ăla erau aceeaşi oameni. Tai cu o linie dreaptă. Scriu Jurnalism Teatral şi semnez.

O fată mă întreabă de ce m-am răzgândit. Mă întorc şi articulez ca prin vis: Măcar de partea asta sunt mândră.

Drumul înapoi e fad. Măcar ce va scrie pe diploma mea de licenţă e hotărât.

Ajung acasă, deschid laptopul şi mă uit liniştită la Dear Wendy.